A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO)

A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO)
Recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” a fost făcută luni, 24 august, anunță Primăria Constanța, care precizează că valoarea totală a proiectului, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – „Valul Renovării”, este de 23.573.464,44 lei. 
„A fost un proiect amplu, care a însemnat timp, colaborare, răbdare și multă muncă în echipă. Le mulțumim profesorilor, elevilor și, mai ales, părinților care ne-au sprijinit și au înțeles că o transformare de asemenea amploare vine și cu mici sacrificii. A fost un efort comun, iar rezultatul este al întregii comunități”, a declarat primarul Vergil Chițac. 
Lucrările au vizat modernizarea clădirii și aducerea acesteia la standarde actuale de siguranță, eficiență și confort. 
Investiția a însemnat mai mult decât reabilitarea clădirii. Prin Componenta 15 – Educație a PNRR, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost dotat cu mobilier nou, table interactive și echipamente IT. 
Sălile de clasă beneficiază de table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one, sisteme audio, camere pentru videoconferințe, imprimante multifuncționale și scannere portabile.
A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO) – foto 2A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO) – foto 3A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO) – foto 4
Au fost, de asemenea, modernizate laboratorul de informatică și laboratorul de științe, acesta din urmă fiind dotat cu echipamente moderne și materiale didactice pentru fizică, chimie și biologie. Cabinetul școlar a primit dotări adaptate activităților educaționale.
 A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO) – foto 5A fost făcută recepția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” (FOTO) – foto 6

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: