Acțiune de amploare a polițiștilor la Medgidia soldată cu amenzi de 44.000 de lei și două permise reținute

Aproximativ 50 de polițiști, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și de jandarmi, au participat sâmbătă, 29 august, la o acțiune cu forțe mărite desfășurată în municipiul Medgidia.

Operațiunea a urmărit prevenirea infracțiunilor comise cu violență, a consumului de alcool și de substanțe interzise, precum și combaterea principalelor cauze care duc la producerea accidentelor rutiere. La controale au participat polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economico-financiare și criminaliști.

În timpul acțiunii au fost legitimate aproximativ 300 de persoane și au fost verificate peste 270 de autoturisme. Polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 44.000 de lei.

Dintre acestea, patru amenzi au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, iar 28 pentru abateri de la legislația rutieră. Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: