Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Mangalia soldate cu amenzi de peste 18.500 de lei

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Mangalia soldate cu amenzi de peste 18.500 de lei

Polițiștii au desfășurat, vineri, 16 octombrie, acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale în municipiile Constanța și Mangalia. În urma controalelor, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.500 de lei.

În municipiul Constanța, polițiștii din cadrul Secției 4 au legitimat 150 de persoane și au oprit pentru control 45 de autovehicule. În urma verificărilor, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.500 de lei. Dintre acestea, 12 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, care reglementează sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

O acțiune similară a fost desfășurată de polițiștii din Mangalia, în cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor antisociale. Oamenii legii au legitimat 93 de persoane și au verificat 72 de autovehicule.

În urma controalelor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras două certificate de înmatriculare.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: