Adolescentul care a provocat incendiul de pe strada Nicolae Grindeanu a fost trimis în judecată  

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus trimiterea în judecată a minorului care a provocat incendiul de pe Nicolae Grindeanu. Adolescentul este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, vătămare corporală din culpă şi evadare.

Pe 16 decembrie 2021, în jurul orei 01.00, folosindu-se de substanțe inflamabile a provocat un incendiu în urma căruia au fost distruse 37 de autoturisme parcate la subsolul şi în apropierea blocului. 94 de apartamente au fost afectate, la care se adaugă scările de bloc, parcarea de la demisolul imobilului și faţadele blocului. Rețele  de apă, gaze şi electricitate aferente au devenit pentru o scurtă perioadă, nefuncționale.

O persoană a fost rănită. În urma leziunilor produse de arsuri şi inhalarea aerului fierbinte, a necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.  

Mai mult, aflându-se în arest la domiciliu, minorul a încălcat în mod repetat obligația de a nu părăsi locuința.

Dosarul va fi soluționat de Judecătoria Constanța.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: