Adrian Mihălcioiu, lider SLN: Nava „Royad Mammadov” nu s-a scufundat. Proprietarii vor să o remorcheze în Portul Midia
Nava comercială „Royad Mammadov”, atacată luni în zona
platformelor din Marea Neagră, nu s-a scufundat, a declarat liderul
Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu. Potrivit
acestuia, proprietarii intenționează să o remorcheze până în Portul Midia.
Mihălcioiu a precizat că nava aparține unei companii din
Turcia, este înregistrată în această țară și avea la bord 13 membri ai
echipajului, din Azerbaidjan. Vasul urma să se îndrepte către portul Ravenna,
din Italia.
Conform liderului sindical, nava ar fi fost atacată cu drone
maritime și aeriene, iar echipajul a abandonat-o. El a menționat existența a
două victime și a unor marinari răniți.
Adrian Mihălcioiu a cerut elaborarea unei strategii pentru
protejarea rutelor comerciale din Marea Neagră, inclusiv a celor folosite de
navele care ies de pe Canalul Dunăre–Marea Neagră. Acesta avertizează că navele
comerciale nu se pot feri singure de atacurile cu drone.
Liderul SLN susține că incidentele din Marea Neagră s-au
intensificat în timpul verii și că peste 100 de nave comerciale au fost atacate
de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
Totodată, Mihălcioiu a semnalat creșterea numărului de
cereri de repatriere din partea navigatorilor. Potrivit acestuia, unii armatori
nu informează echipajele despre destinația exactă sau despre intrarea în zone
de război, iar marinarii solicită să fie repatriați după ce ajung în porturile
românești.
El a subliniat că tot mai mulți navigatori refuză să lucreze
pe rute considerate periculoase, din cauza riscurilor pentru viața lor.






Fii primul care comentează acest articol.