Alertă! Trei rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova

În contextul atacurilor aeriene rusești din această dimineață asupra mai multor orașe din Ucraina, Ministerul Apărării a transmis că între orele 8:33-9:02, au fost identificate trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Potrivit sursei citate, țintele respective au parcurs următoarele direcții:

1. localitățile Ciornaia -Moghilev Podolsk (Ucraina) – Rîbnița – Soroca – Moghilev Podolsk.

2. Ciornaia – Voronovka (Ucraina) – Rîbnița – Rudi (Soroca)

3. Ciornaia (Ucraina) – s. Popencu (Republica Moldova) – Florești – în direcția Ucrainei

Țintele au fost confirmate inclusiv de structuri responsabile din Ministerul Apărării Naționale al României și al Ucrainei. Totodată, acestea au fost observate de sistemele de monitorizare ale Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”, fiind vorba cel mai probabil despre rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea

„Țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul aerian al țării. Menționăm că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm atacurile armatei ruse asupra orașelor din Ucraina, soldate cu victime”, adaugă reprezentanții MApN.

În același timp, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile Rusiei asupra centrului Kievului și a transmis că brutalitatea și uciderea civililor trebuie să înceteze în cel mai scurt timp.  

„Condamnăm cu fermitate atacurile masive de rachete rusești în curs de desfășurare asupra orașelor din Ucraina, inclusiv Kiev. Brutalitatea, teroarea și uciderea civililor nevinovați trebuie să înceteze imediat”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Twitter.

Sursă foto: captură Twitter

La momentul redactării articolului, bilanțul persoanelor ucise în urma bombardamentelor de la Ucraina a ajuns la cifra 8, iar cel al răniților arată 24 de civili. Mai multe detalii găsiți AICI.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: