Nicoleta Mocanu
Articole scrise de Nicoleta Mocanu pentru Observator Constanța
Sunt jurnalist de peste 20 de ani și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Mi-am început activitatea în presă în 2004 și, de atunci, am avut șansa să cunosc jurnalismul din mai multe perspective, lucrând atât în televiziune, cât și în presa scrisă.
De-a lungul anilor am scris și am relatat despre actualitate, administrație, social, educație, dar și despre poveștile oamenilor din spatele evenimentelor de zi cu zi. Televiziunea m-a învățat să fiu rapidă, atentă la detalii și să caut informația direct de la sursă, iar presa scrisă mi-a oferit spațiul de a aprofunda subiectele și de a privi dincolo de informația imediată.
Cred într-un jurnalism clar, accesibil și apropiat de oameni. Încerc să scriu astfel încât cititorul nu doar să afle ce s-a întâmplat, ci să înțeleagă și de ce este important pentru el.
Îmi plac subiectele care au impact asupra comunității, poveștile de viață și editorialele în care, dincolo de informație, există loc pentru întrebări, opinii și emoție.
După mai bine de două decenii în presă, cred în continuare că meseria aceasta începe cu o întrebare și cu dorința de a afla ce se află dincolo de primul răspuns. Iar într-o perioadă în care informația circulă mai repede ca oricând, cred că rigoarea, echilibrul și credibilitatea rămân cele mai importante cărți de vizită ale unui jurnalist.
Articole publicate (4593)
PSD vrea modificarea legislației achizițiilor publice. Propunerile sunt discutate în Coaliție
<strong>Ministrul Apărării Naționale, întâlnire cu omologul german, la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu</strong>
Ministerul Transporturilor: gratuitate pe trenurile CFR și puncte de informare cu translatori, pentru refugiații ucrainieni
Avionul militar ucrainian Suhoi 27 a părăsit spaţiul aerian al României
Consiliul Județean Constanța: Număr unic de telefon pentru constănțenii care vor să vină în sprijinul refugiaților
Peste 8400 de noi infectări Covid-19. 318 sunt în județul Constanța
Epopeea transportului gratuit al elevilor continuă. 15 organizații din Educație solicită Senatului respingerea OUG 50/2021
Militarii români și americani, exercițiu comun la centrul de la Smârdan
Municipiul Constanța: Condiții normale de trafic



