Baracă în flăcări, la Medgidia. Mai multe persoane rănite, printre care și un copil
O baracă din Medgidia, situată în zona Școlii nr. 2, a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută. Mai multe persoane au fost rănite. Apelul la 112, ce anunța incendiul, a fost înregistrat în jurul orei 03.00.
La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și un echipaj SMURD.
Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, una dintre victime, un bărbat, a suferit arsuri de grad 2 și 3 pe 85% din suprafața corpului. Un copil de 10 ani are arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Un alt bărbat și o femeie au suferit, de asemenea arsuri. Victimele au fost transportate inițial la spitalul din Medgidia, fiind ulterior transferate, cu excepția femeii, la Spitalul Județean Constanța.






Fii primul care comentează acest articol.