Boboteaza, la 15 grade, pe litoral!

Boboteaza, la 15 grade, pe litoral!

Cel puțin 7.000 de turiști și constănțeni au participat lângă faleza Cazinoului din Constanța la slujba de sfințire mare a apelor mării. Credincioșii s-au îngrămădit apoi, stăpâniți cu greu de jandarmi, să intre în posesia peturilor cu agheasmă oferite de Arhiepiscopia Tomisului.

Pe o vreme însorită, de primăvară, portul turistic Tomis de lângă faleza Cazinoului a fost invadat la prânz de mii de enoriași. Ceremonia religioasă a început de dimineață, la Catedrală, fiind urmată de o uriașă procesiune pană pe malul mării. Arhiepiscopul Teodosie a sosit pe o caleașcă trasă de cai. 

Credincioși de toate vârstele au asistat la slujba de Bobotează, oficiată, de pe o scenă inaltă, de arhiepiscopul Teodosie și un alai de preoți. Mulți au sosit din alte județe.

 „Din Ialomița am venit. De la Gura Ialomiței. Am venit express să văd sfânta slujbă. La televizor am văzut-o mereu”, a declarat o enoriașă.

Pe litoral a fost o vreme atipică.

„Neobișnuit de caldă vremea, dar e darul lui Dumnezeu. Noi nădăjduim să vină iarna, după aceste zile”, a transmis IPS Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului. 

30 de tineri au plonjat apoi în apa mării după cele trei cruci aruncate, dintr-o ambarcațiune, de arhiepiscopul Tomisului. În aer au fost 15 grade, însă apă mării a avut doar 10.

„Apa vă dați seama că este rece pentru vremea aceasta, dar în urmă antrenamentelor pe care le-am avut în ultima perioadă expres pentru acest prilej de a prinde crucea”, a povestit Arcadiu Scepanschi – scafandru de luptă.

Despre cei care recuperează crucile din lemn se spune că au noroc tot anul. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: