Cântărețul Mircea Rusu, la închisoare  

Cântărețul Mircea Rusu a ajuns la închisoare. Fost primar al comunei Band, artistul a fost încarcerat pentru a ispăşi o pedeapsă de 3 ani, o lună şi 10 zile, după o condamnare într-un dosar penal, pentru complicitate la delapidare, cu o valoare totală de peste 500.000 lei. 

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe fostul primar Mircea Rusu la doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, pentru 26 de acte materiale, în legătură cu unul dintre casierii Primăriei Band de la acea vreme, Gârbu Petru, şi la alţi doi ani de închisoare, pentru aceeaşi infracţiune, în legătură cu un al doilea casier, Bodor Zoltan, tot pentru 26 de acte materiale. 

Potrivit portalului instanţei, întrucât Mircea Rus a mai fost condamnat, pentru abuz în serviciu, la un an şi 4 luni închisoare cu suspendare, Curtea de Apel Târgu Mureş a contopit cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate în acest caz cu pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare și a decis că „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de un an, o lună şi 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani şi 4 luni închisoare) şi aplică inculpatului Mircea Rus pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, cu executare în detenţie„. 

Hotărârea instanței este definitivă şi îl obligă pe fostul primar şi pe cei doi foşti casieri și la restituirea sumelor către UAT Band, cu plata penalităţilor prevăzute de Codul de procedură fiscală. 

Obligă pe inculpatul Gârbu Petru să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.197 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Gârbu Petru şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 lei (câte 140.782 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă pe inculpatul Bodor Zoltan să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 53.400 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Bodor Zoltan şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 lei (câte 52.981,5 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală„, se arată în motivarea hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş.

Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF. 

Sursa: Agerpres 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: