Caută pe Observator
18 rezultate pentru „Cabalul Dunare Marea-Neagra"
în Economie
Economie
Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze descoperit în Marea Neagră
5 luni
Constanța
Raportări digitale și proceduri mai simple pentru transportul pe Dunăre
acum 20 ore
Constanța
JT Grup Oil a finalizat JT Terminal în Portul Constanța. Investiție de 30 de milioane de euro
1 săptămână
Economie
CERONAV își consolidează rolul în pregătirea specialiștilor pentru proiectele energetice din Marea Neagră. Reprezentanți ai ROMGAZ și ai Ministerului Energiei participă la cursurile instituției
1 lună
Economie
A fost instalată platforma de producție din proiectul Neptun Deep. Bolojan: România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE
1 lună
Economie
Scrioşteanu (MTI): Pericolul la Cernavodă nu a trecut, curenţii Dunării sunt puternici şi barjele pot fi dislocate din poziţia actuală
1 lună
Economie
Creveți crescuți la malul Mării Negre. Cercetătorii români pregătesc primele generații obținute în laborator
4 luni
Economie
Relansarea legăturii Ro-Ro Constanța – Karasu revine pe agenda bilaterală România–Turcia. Ce șanse reale sunt pentru repornirea rutei
9 luni
Economie
Destinația Mamaia Constanța – noi parteneriate la Târgul Internațional deTurism TT Warsaw din Polonia
10 luni
Economie
Iulie aduce concerte, festivaluri și evenimente pentru toate gusturile în Mamaia și Constanța
2 luni



