Caută pe Observator
1772 rezultate pentru „program nuclear civil"
în Eveniment
Eveniment
Ministrul Energiei: Consumul de gaze, în creștere. Suntem pregătiţi, în depozite avem un nivel de 65% acoperit
8 luni
Eveniment
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, ar putea fi repornită în 18 luni. Iată în ce condiții
8 luni
Eveniment
Nuclearelectrica și partenerii internaționali au semnat un contract major pentru retehnologizarea Unității 1 de la CNE Cernavodă
1 an
Eveniment
UPDATE: „Dansez pentru mare” – Festivalul Județean de dans pentru copii, ediția a XVI-a (FOTO)
3 ani
Eveniment
România are de plătit 600 de milioane de euro pentru vaccinuri COVID, după ce a pierdut procesul cu Pfizer. Ministerul Justiției: Decizia nu e definitivă, dar e executorie
5 luni
Eveniment
România încearcă să revină la industrializare, ceea ce îi va lua aproape 20 de ani ca să ajungă acolo unde era acum 50 de ani (expert)
1 an
Eveniment
Cursuri suspendate timp de două zile în 25 de unităţi de învăţământ
1 an
Eveniment
Un kilogram de cocaină şi sume mari de bani, descoperite după percheziţii la un club de noapte din Capitală
6 luni
Eveniment
O polițistă a fost ucisă și 15 persoane rănite în urma unui atentat terorist lângă centrul istoric al orașului Lvov
6 luni
Eveniment
Andrew, fratele regelui Charles al III-lea, a fost arestat
6 luni



