Caută pe Observator
136 rezultate pentru „procente"
Politică
România, pe primul loc în UE la tineri fără job și fără școală. Aproape unul din cinci este „pe dinafară”
6 luni
Eveniment
Sondaj CURS: 76% dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
7 luni
Eveniment
Odihna a avansat pe primul loc în topul aspectelor cu impact asupra calităţii vieţii românilor
2 ani
Politică
Voucherele de vacanță, în picaj după primele 11 luni din 2025. Scădere de peste 66% la emitere și semnale de alarmă pentru 2026
7 luni
Eveniment
Crește alocaţia zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice
7 luni
Eveniment
Ministrul Energiei: Consumul de gaze, în creștere. Suntem pregătiţi, în depozite avem un nivel de 65% acoperit
7 luni
Politică
Ne așteaptă vremuri grele! Constanța își dublează obligațiile de plată în 2027. Ce arată documentele Primăriei despre datoria orașului
9 luni
Eveniment
Intenția de vot pentru partidele politice la alegerile europarlamentare
2 ani
Economie
Facturi mai mici la energie? Iată ce spune premierul
10 luni
Eveniment
Producătorii agricoli afectaţi de secetă vor putea solicita suspendarea ratelor la bănci până la finele 2025 (proiect)
1 an



