Căutările resturilor dronei doborâte în Tulcea, suspendate până duminică

Căutările desfășurate de echipele Ministerului Apărării Naționale (MApN) pentru identificarea resturilor dronei doborâte sâmbătă în județul Tulcea, precum și ale rachetei interceptoare folosite în misiune, au fost suspendate din cauza condițiilor dificile din teren. Operațiunile vor fi reluate duminică, a anunțat instituția.

Potrivit MApN, drona a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române la aproximativ 10 kilometri vest-nord-vest de localitatea Sfântu Gheorghe, într-o zonă nelocuită, caracterizată de un teren greu accesibil.

Reprezentanții ministerului au precizat că echipele de intervenție au întrerupt temporar activitățile de căutare, urmând ca acestea să fie reluate în cursul zilei de duminică, în funcție de condițiile din teren.

Ancheta privind incidentul este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care instrumentează dosarul deschis în acest caz.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: