Ce spun statisticile din România despre abuzul online. Gabriela Firea solicită „majorat digital” pentru protecția copiilor

Ce spun statisticile din România despre abuzul online. Gabriela Firea solicită „majorat digital” pentru protecția copiilor

Europarlamentarul Gabriela Firea a cerut, în plenul Parlamentul European, la Strasbourg, adoptarea unor măsuri urgente pentru combaterea abuzului online, în special în cazul copiilor și adolescenților.

Potrivit acesteia, datele sunt îngrijorătoare: în România, 21% dintre copii sunt hărțuiți online, iar la nivel european, unul din șase tineri a fost victimă a abuzurilor pe internet.

Gabriela Firea a susținut că trauma copiilor nu trebuie să devină „o sursă de profit” pentru platformele digitale și a amintit că, în prezent, Comisia Europeană are deschise șapte anchete care vizează conținutul indecent de pe marile platforme online.

În intervenția sa, europarlamentarul român a solicitat trei măsuri concrete:

  • introducerea unui „majorat digital”, care să presupună acces restricționat la platforme pentru copiii sub 13 ani și acces până la 16 ani doar cu acordul părinților;
  • verificarea strictă a vârstei utilizatorilor;
  • eliminarea rapidă a conținutului abuziv, în câteva ore, nu în săptămâni.

„Copiii nu se cresc cu algoritmi, ci cu iubire, preocupare și dedicare”, a transmis Gabriela Firea, subliniind că familia și comunitatea au un rol esențial în protejarea celor mici în mediul online.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: