Cea de-a 33-a ediție a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, în perioada 19-26 mai

Cea de-a 33-a ediţie a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, cel mai important festival autohton dedicat muzicii contemporane organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, va avea loc în perioada 19 – 26 mai, informează un comunicat al organizatorilor.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, invită publicul la opt zile de concerte incitante cu muzica vremurilor noastre, punând în relaţie cu inventivitatea compozitorilor şi măiestria interpreţilor pasionaţi de direcţiile şi tehnicile actuale, şi promiţând experienţe memorabile.

Potrivit sursei citate, din programul ediţiei fac parte 20 de titluri noi de muzică românească instrumentală şi vocală, semnate de Corneliu Dan Georgescu, Călin Ioachimescu, George Balint, Adrian Iorgulescu, Christian Alexandru Petrescu, Maia Ciobanu, Mihaela Vosganian, Livia Teodorescu-Ciocănea, Adina Dumitrescu, Cătălin Creţu şi alţii.

În cadrul evenimentului sunt programate concerte susţinute de Orchestrele şi Corul Academic Radio, Orchestra Concerto a UNMB, ansamblurile Profil, Archaeus, Game, devotioModerna din Bucureşti, Couleurs şi Cvartetul Arcadia din Cluj-Napoca, The Romanian Flute Ensemble din Timişoara, Trio Contrastes din Spania, recitaluri instrumentale, muzică electroacustică, un cineconcert, o operă de cameră, un spectacol muzical dedicat lui Franz Kafka, performance şi un simpozion de muzicologie. Acestea vor putea fi urmărite la Sala Radio, în foyerul Operei Naţionale Bucureşti, la ARCUB, la Sala Studio a Teatrului Odeon Şi în sălile de concerte ale Universităţii Naţionale de Muzică.

Publicul interesat se va întâlni la ediţia cu numărul 33 a SIMN cu evenimente adunate în trei structuri: uzică nouă pentru voce/voci (arii, lieduri, coruri); spectacole în formate inedite (experiment, electroacustic, film mut şi muzică live); comemorări Mihail Andricu (50 de ani de la moarte), Cornel Ţăranu – 90 şi Liviu Dănceanu – 70.

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: