CFR Cluj s-a apropiat de liderul SuperLigii Farul Constanța
Campioana en-titre a competiției interne de fotbal, CFR Cluj a învins în deplasare pe FC Hermannstadt într-o restanță din cadrul etapei a -6-a a SuperLigii la fotbal.
În urma acestui succes, echipa pregătită de Dan Petrescu a acumulat 37 puncte și s-a apropiat la doar patru lungimi distanță de liderul Farul Constanța.
CFR Cluj a jucat aseară cu FC Hermannstadt în meciul restant din etapa a șasea a SuperLigii, iar campioana en-titre s-a impus cu 3-2. Partida s-a jucat la Mediaș.
Clujenii au condus cu 2-0 grație „dublei” lui Janga (min.10 și 26), dar sibienii au egalat prin Paraschiv (min.35) și Oroian (min.56).
Golul echipei învingătoare a fost marcat de Malele (min.73) care a adus astfel victoria echipei lui Dan Petrescu.
Grație acestui succes, CFR Cluj a acumulat 37 de puncte și s-a apropiat la patru lungimi de liderul Farul Constanța. De cealaltă parte, FC Hermannstadt ocupă locul 5, cu 27 de puncte.
Clasament – SuperLiga (primele 8 locuri):
1. Farul Constanța – 41puncte
2. CFR Cluj – 37p (-1 meci)
3. Rapid București – 33p
4. CSU Craiova – 32p
5. FC Hermannstadt – 27p
6. FCSB – 26p (-2 meciuri)
7. Petrolul Ploiești – 26p
8. Sepsi Sfântu Gheorghe – 25p.






Fii primul care comentează acest articol.