Climatologii și tehnologiile controversate

„Cercetătorii britanici au descoperit că…”, „Cercetătorii americani lucrează la…”, „Rușii au inventat…”. Deseori auzim astfel de fraze, doarece orice lucru care vă trece prin cap a fost sau este studiat de un om de știință, pe undeva prin lume. De la motivul preferințelor culinare, până la reproducerea diverselor animale, omului de știință nu îi scapă nimic. Bineînțeles, sunt și experimente care nu pot fi făcute chiar de oricine, oriunde și mai ales, nu fără consimțământ. Una dintre aceste categorii de subiecte tabu pentru oamenii de știință este cea care face referire la experimentele de injectare de substanțe chimice în atmosfera terestră pentru a răci clima, cunoscute sub numele de injecție stratosferică de aerosoli (SAI).

Potrivit Time Magazine, motivul pentru care mulți cercetători nu vor să se asocieze cu un astfel de experiment este acela că, după spusele unora, dezvoltarea acestei tehnologii ar putea prezenta riscuri planetare grave.

Că în orice domeniu există păreri pro și contra – tot așa și aici, sunt cei care de-a lungul vremii au depus eforturi pentru a modifica această percepție în ultimii ani, divizând comunitatea științifică din domeniul climei.

În Februarie 2023, Programul de Mediu al ONU a cerut mai multe cercetări în domeniul geoingineriei, în timp ce vara trecută au apărut rapoarte conform cărora administrația Biden a început să coordoneze un plan de cercetare pe cinci ani. Între timp, tot felul de cercetători neavizați au efectuat teste nepermise, în ciuda dezaprobării din partea unei mari părți a comunitățîi științifice.

Toate aceste întâmplări nefericite au reușit să dezbine și să creeze o ruptură în lumea științei atmosferice și a studiilor climatice și astfel s-au impartir în două tabere: una dintre părți susține că omenirea s-ar putea condamnă singură dacă refuză să analizeze potențialele mijloace chimice de răcire a atmosferei noastre, cealaltă susține că efectuarea unor astfel de cercetări ar putea duce la consecințe dezastruoase pe care abia ni le putem imagina.

Nicio persoană sau organizație nu deține monopolul asupra deciziilor referitoare la întrebările științifice care sunt interzise din motive etice – răspunsurile tind să apară în urmă unui consens dezordonat între guverne, organisme științifice și cercetători individuali. Și până de curând, când a fost vorba de geoinginerie în atmosfera noastră, majoritatea a fost de acord că riscurile depășesc oportunitățile. Există riscul ca o astfel de tehnologie de geoinginerie să fie folosită de cei bogați și puternici în detrimentul altora – să o folosim pentru a salva proprietățile de coastă de la inundarea cauzată de creșterea nivelului mării, dar să ajungem să perturbăm musonii și să provocăm foamete în Asia de Sud-Est în acest proces – sau că disputele dintre națiuni cu privire la cine are dreptul de a seta termostatul global să ducă la război sau, într-un scenariu extrem, la armaghedon nuclear. 

Mai există și argumentul riscului moral: dacă guvernele și industriile încep să perceapă SAI ca fiind un plan B de încredere pentru schimbările climatice, îl vor folosi că scuză pentru a nu mai face reducerile de emisii necesare de urgență. Și mai este și aspectul de monstru al lui Frankenstein: și anume, neliniștea profundă pe care mulți oameni o simt în a modifică ceea ce pare a fi ordinea naturală a lucrurilor și sentimentul premonitoriu că ceva va merge, aproape inevitabil, teribil de prost.

Cercetătorii care lucrează în domeniul geoingineriei subliniază adesea faptul că astfel de intervenții asupra climei nu pot înlocui reducerea emisiilor și subliniază necesitatea unui acord global și a unei guvernanțe echitabile în ceea ce privește modul în care ar putea fi utilizată această tehnologie. Alți actori potențiali, cum ar fi întreprinderile private, ar putea să nu fie atât de scrupuloși. Singh, care a semnat cea de-a două scrisoare de cercetare pro-geoinginerie, spune că rapoartele din decembrie despre o serie controversată de zboruri de testare efectuate de către Make Sunsets, o companie nou înființată în domeniul geoingineriei, au contribuit la galvanizarea părții lor în dezbatere – a fost un semn clar că, dacă cercetătorii și organismele guvernamentale nu încep să studieze în mod serios geoingineria, altcineva ar putea lua problema în propriile mâini, cu consecințe previzibile.

„Nu există niciun organism de cercetare care să fi ajuns la un acord general, astfel încât, în acest vid, oricine poate veni și pretinde că va face niște manevre de fum și oglinzi pentru a răci planetă”, spune Singh.

Totuși, pentru cei care se opun cercetării în domeniul geoingineriei, aceste experimente controversate au fost un semn exact al contrariului. Facțiunea pro-geoinginerie poate fi inflexibilă în ceea ce privește etică modului în care ar trebui implementată tehnologia, dar odată ce acei oameni de știință au pus bazele științifice, decizia privind modul în care este folosită tehnologia ar putea scăpa de sub controlul lor. Biermann, de la Universitatea din Utrecht, spune că cercetătorii pro-geoinginerie nu înțeleg acest lucru – el îl numește „sindromul Căpitanului Kirk”.

„Ideea este că există un fel de președinte [global] care se comportă că și căpitanul Kirk, iar oamenii de știință sunt că domnul Spock, persoană care are o logică absolută”, spune el. „[Dar] Căpitanul Kirk nu este viața reală. Nu există niciun căpitan Kirk”.