CT BUS propune majorări salariale în două etape. Sindicatele au respins oferta

Sursa: Facebook – CT BUS

Conducerea CT BUS a reacționat astăzi, într-un comunicat de presă, după ce a propus majorarea veniturilor salariale ale angajaților cu 250 de lei, în două etape, în cadrul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă, iar oferta a fost respinsă de reprezentanții sindicali. 

Potrivit unui comunicat transmis de compania de transport public, propunerea prevede o majorare de 150 de lei începând cu 1 septembrie 2026, urmată de încă 100 de lei din luna decembrie, cea de-a doua tranșă fiind condiționată de evoluția situației financiare a companiei și de contextul economic. 

De asemenea, conducerea CT BUS a pus pe masă majorarea primelor acordate de Paște și Crăciun, de la 600 de lei la minimum 700 de lei, urmând ca valoarea finală să fie reanalizată împreună cu partenerii sociali în luna decembrie. 

Reprezentanții societății susțin că propunerea are la bază rezultatele financiare din primul semestru al anului 2026, care indică posibilitatea susținerii unei creșteri a cheltuielilor salariale de aproximativ 4,2%. Potrivit CT BUS, acordarea unor majorări mai mari ar putea afecta echilibrul financiar al companiei și ar genera dificultăți în asigurarea lichidităților necesare desfășurării activității.

Compania mai arată că situația financiară este influențată și de incertitudinile economice, de evoluția prețurilor la carburanți și energie, dar și de faptul că actualul contract de delegare a serviciului de transport public expiră la 31 octombrie 2026, ceea ce face dificilă estimarea activității pentru ultimele două luni ale anului. 

Conducerea CT BUS precizează că propunerea salarială nu a fost acceptată în forma prezentată, dar își exprimă disponibilitatea de a continua negocierile pentru identificarea unei soluții agreate de ambele părți. Reprezentanții societății subliniază că, pe parcursul discuțiilor, necesitatea unei majorări salariale nu a fost contestată, divergențele vizând nivelul acesteia și modalitatea de implementare.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: