Doi bărbați din Mangalia, reținuți după ce ar fi incendiat anexa unui restaurant din Curtea de Argeș
Doi bărbați din Mangalia, în vârstă de 28 și 45 de ani, au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați că au incendiat anexa unui restaurant din municipiul Curtea de Argeș. Focul s-a extins și la un autoturism aflat în apropiere, iar pagubele sunt estimate la aproape 100.000 de lei.
Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de 16 spre 17 octombrie, când cei doi bărbați ar fi intrat fără drept în curtea unui imobil aparținând unei societăți comerciale din Curtea de Argeș.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, aceștia ar fi incendiat o anexă în care erau depozitate băuturi ale societății. Flăcările s-ar fi extins și la o mașină parcată în apropiere.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi suspecți, ambii din Mangalia, unul în vârstă de 45 de ani, iar celălalt de 28 de ani.
Pentru strângerea probelor, anchetatorii din Curtea de Argeș, sprijiniți de polițiștii din Mangalia și de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, au efectuat trei percheziții la locuințele celor doi bărbați.
În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe obiecte considerate utile anchetei. Cei doi suspecți au fost duși la audieri, iar în noaptea de 20 spre 21 octombrie au fost reținuți pentru 24 de ore.
Bărbații sunt cercetați pentru violarea sediului profesional și distrugere prin incendiere.
Potrivit IPJ Argeș, aceștia urmează să fie prezentați miercuri, 21 octombrie, procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incendiul. Cei doi bărbați beneficiază de prezumția de nevinovăție.






Fii primul care comentează acest articol.