Două alerte cu bombă pe Aeroportul Otopeni, în aceeași zi. Avioane Air Serbia și Wizz Air au fost verificate de echipele specializate
Un avion al companiei Air Serbia, care efectua joi, 5
noiembrie, cursa Belgrad–București, a fost vizat de o amenințare cu bombă.
Aeronava a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, însă
a fost oprită pe o cale de rulare, la câteva sute de metri de pozițiile de
parcare, pentru efectuarea verificărilor.
Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB),
zborul ASL 102 a aterizat la ora 15:20. La fața locului au fost trimise
echipaje de urgență și echipe specializate pentru gestionarea unor astfel de
situații.
Verificările au fost încheiate fără să fie identificate
elemente care să confirme existența unei amenințări reale. Reprezentanții CNAB
au precizat că traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă s-a desfășurat în
condiții de siguranță, iar decolările și aterizările au avut loc conform
programului.
Incidentul a fost al doilea de acest fel raportat joi pe
Aeroportul Henri Coandă. În cursul dimineții, o aeronavă Wizz Air care efectua
zborul WMT3064, pe ruta Milano–București, a fost vizată de o amenințare
similară.
Avionul a aterizat în siguranță în jurul orei 11:08, având
la bord 182 de pasageri și șapte membri ai echipajului. După ce turnul de
control a fost informat de echipaj cu privire la amenințare, la nivelul
aeroportului a fost activată o celulă de criză.
O echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații a
verificat aeronava, însă nu a descoperit nimic suspect. Și în acest caz,
amenințarea nu s-a confirmat.
Cele două incidente din România au avut loc în contextul
unui val de amenințări cu bombă care a vizat joi cel puțin 25 de zboruri
comerciale din Europa, potrivit Reuters. Mai multe aeronave au fost deviate
către alte aeroporturi, iar unele au fost escortate de avioane militare.
Printre incidentele raportate s-a numărat cel al unui avion
Aer Lingus care zbura de la Dublin la Roma, cu 151 de pasageri și șase membri
ai echipajului la bord. Aeronava a fost deviată către o bază militară din
Franța.
În Italia, un avion Finnair care efectua cursa Helsinki–Roma
a fost escortat de aeronave militare italiene, în timp ce un zbor Wizz Air pe
ruta Milano–Varșovia a fost deviat către Viena.
Alte trei aeronave Ryanair care aveau ca destinație capitala
Bulgariei au fost vizate de amenințări similare. Alerte au fost raportate, de
asemenea, în Spania, Belgia și Cehia.
Incidente de acest tip au fost semnalate și marți, în mai
multe țări europene.






Fii primul care comentează acest articol.