Farul Constanța a încheiat „en fanfare” campionatul României

Farul Constanța a încheiat „en fanfare” campionatul României

Farul a încheiat sezonul în stil de mare campioană, după ce s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la  CFR Cluj, după un meci excelent prestat de jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi.

Gazdele au deschis rapid scorul prin Bîrligea, dar Farul a egalat în min.42 cu o execuție superbă a lui Munteanu. Tot Louis putea aduce Farul în avantaj încă de după primele 45 de minute, dar a irosit o lovitură de la 11m în ultimul minut al reprizei. S-a revanșat însă în min.61, tot din penalty, rezultat care s-a păstrat până la final chiar dacă ambele formații ar fi putut să mai înscrie.

CS Universitatea Craiova, o altă candidată la o prezență în Cupele Europene nu a reușit să profite de pasul greșit făcut de campioana din sezonul trecut și a pierdut pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-0.

CFR Cluj – Farul 1-2 (1-1)

Au marcat: Bîrligea (min.15) / L. Munteanu (min.42, 61 -pen)

Cartonașe galbene: Yeboah (min.80) / Sali (min.13), Băluță (min.82)

La finalul meciului, Andrei Burcă a devenit foarte agresiv și a fost eliminat de centralul partidei, ceea ce înseamnă că va rata barajul cu FC U Craiova 1948.

Au evoluat – CFR (antrenor Dan Petrescu): Scuffet – Manea, Kolinger, Burcă, Peteleu (min.46 Camora) – Fica, Cvek, Boateng, Petrila (min.76 Krasniqi) – Janga (min.63 Manglica), Bîrligea (min.63 Yeboah). Rezerve: R.Sava – Hoban, Bordeianu, Muhar, R.Filip.

Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Boli, Baravykas – Băluță, Artean (min.46 Doukoure), Casap (min.46 Grameni) – Mazilu (56 Nedelcu), Munteanu (min.78 Morar), Sali (min.55 Mateus). Rezerve: Aioani – Cercel, Nedelcu, Banu, Stoian.

Au arbitrat: Marcel Bîrsan (București) – Vasile Marinescu (București) și Radu Ghinguleac (București). Arbitru rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei – Satu Mare)

Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov)

Arbitru AVAR: Rareș Vidican (Satu Mare)

Observator arbitri: Zoltan Szekely (Satu Mare)

Observator joc: Dan Potocianu (București)

SuperLiga, clasament final play-off

1 Farul Constanța 53p

2 FCSB 46p

3 CFR Cluj 42p

4 Universitatea Craiova 40p

5 Rapid București 38p

6 Sepsi Sfântu Gheorghe 29p

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: