UPDATE: Fum dens într-un apartament din Năvodari. Douăzeci de persoane au fost evacuate
În urmă cu câteva momente, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost alertați în legătură cu fumul dens care iese dintr-o locuință situată în localitatea Năvodari.
Mai exact, este vorba despre baia unui apartament din blocul G3, etajul 4, de pe strada Cabanei.
La fața locului intervine Stația Midia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD B. Prezent este și Detașamentul Fripis, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerare, autoscara, dar și Detașasamentul Palas, cu o autoscară, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
În urma alertei, pompierii militari au evacuat 20 de persoane dintre care: 2 copii, 3 barbati și 15 femei, iar la momentul acesta nu sunt persoane care să necesite ingrijiri medicale, transmit autoritățile.
Momentan nu se cunosc informații despre cauzele fumului.
UPDATE
„Primele echipaje au ajuns la ora 14:30 și au început recunoașterea pentru a găsi sursa fumului.
Din scara respectivă au fost evacuate 20 de persoane, dintre care 2 copii, iar restul adulți. Colegii sunt și la această oră și verifică sursa fumului, deoarece acesta nu se mai simte prezent. O persoană a suferit atac de panică, dar până în prezent nu a necesitat transportul la spital, aceasta fiind asistată la fața locului de către echipajul SMURD B”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.
UPDATE
Echipajele s-au retras de la locul solicitării. Acestea au asigurat masurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor. La adresa locuinței a venit și un echipaj de la firma de furnizare a energiei electrice, care a constatat faptul că o linie de alimentare cu tensiune din instalația electrică a blocului este defectă, anunță autoritățile ISU Constanța.












Fii primul care comentează acest articol.