Germania: Cel puțin 4 morți și zeci de răniți într-un accident de tren

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 30 au fost rănite ieri în Germania, după ce un tren regional a deraiat în Alpii bavarezi.

La puţin timp după plecarea din staţiunea montană Garmisch-Partenkirchen, mai multe vagoane ale trenului cu destinaţia Munchen au sărit de pe şine, în dreptul localității Burgrain. Deocamdata, cauza este necunoscută, dar au fost demarate deja anchete. Un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Stefan Sonntag, a declarat că trenul regional era „foarte frecventat şi că numeroşi călători îl utilizau, de unde numărul ridicat de răniţi”.

Accidentul a avut loc la două zile după intrarea în vigoare a unui abonament lunar de 9 euro care permite deplasarea cu trenuri regionale în toată Germania, o ofertă care a sedus numeroşi germani şi despre care se crede că ar putea duce la o aglomerare a trenurilor.

Tragedia s-a produs la circa zece kilometri de situl unde se va desfăşura între 26 şi 28 iunie summitul liderilor G7, în complexul de cinci stele al castelului Elmau.

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: