Grup de drone, detectat în apropierea graniței cu România. Avioane F-18 și un elicopter militar, ridicate de la sol

Un grup de drone a fost detectat joi dimineață în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-ALERT, iar două avioane F-18 spaniole și un elicopter al Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat joi, 27 august, la ora 10:08, un grup de ținte aeriene în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea frontierei cu România.

În urma situației, Centrul Național Militar de Comandă a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a fi luate măsuri de avertizare a populației din nordul județului Tulcea.

La ora 10:18, locuitorii din zona vizată au primit un mesaj RO-ALERT.

Două avioane F-18, ridicate de la Mihail Kogălniceanu

Pentru monitorizarea situației, la ora 10:23 au fost ridicate de la sol două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. Acestea se află în România în serviciul de Poliție Aeriană Întărită, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Zece minute mai târziu, la 10:33, a fost ridicat de la sol și un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române.

MApN precizează că aeronavele militare au fost trimise pentru monitorizarea situației. În informațiile transmise până în acest moment nu se menționează că dronele ar fi pătruns în spațiul aerian al României.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: