Haos în enclava spaniolă Ceuta. Criza migranților ia amploare: mii de oameni au trecut granița dinspre Maroc, mulți dintre ei înot
Spania a mobilizat armata în enclava Ceuta, după ce mii de migranți au trecut granița dinspre Maroc, depășind capacitatea autorităților locale de a gestiona situația. Mulți au venit înot, iar cel puțin 15 oameni au murit înecați, potrivit autorităților locale.
Conform presei spaniole, între 2.000 și 3.000 de persoane au ajuns în enclavă în timpul valului de joi, înotând în jurul barierelor maritime sau traversând zona de frontieră Tarajal. Cifrele nu au fost confirmate însă de Garda Civilă.
La începutul acestei luni, Curtea Supremă a Spaniei a decis că migranţii interceptaţi pe mare în timp ce încearcă să ajungă în Ceuta sau în cealaltă enclavă spaniolă, Melilla, nu mai pot fi returnaţi imediat în Maroc.
Situația de la graniță a determinat guvernul italian să anunţe că analizează adoptarea unor „măsuri extraordinare”, inclusiv suspendarea aplicării acordului Schengen în relaţia cu Spania.






Fii primul care comentează acest articol.