Încă o autoutilitară confiscată de polițiștii constănțeni

Sursa: Sursă foto: Primăria Constanța

Surprinși în timp ce aruncau deșeuri provenite din construcții, cu ajutorul unei mașini, doi constănțeni au primit o amendă usturătoare și li s-a confiscat autoutilitara.

Întâmplarea a avut loc la intersecția străzii Crișului cu strada Alceu din municipiu, acolo unde doi bărbați au fost surprinși de polițiștii locali. Ulterior, făptașii au fost sancționați cu o amendă în valoare de 10.000 de lei privind regimul deșeurilor, alături de o măsură complementară de confiscare a autoutilitarei folosite la întreaga ilegalitate.

„Vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale. Vă rugăm să înțelegeți că depozitarea ori abandonarea necorespunzătoare a deșeurilor de orice fel poate produce consecințe destul de grave asupra mediului înconjurător”, transmit autoritățile locale.

Locuitorii municipiului care observă orice fapte împotriva legislației de mediu, sunt rugați să le semnaleze la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail a poliției locale.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: