Încă o companie americană privată a anunțat că a ajuns pe lună

O companie americană a reușit duminică să își aterizeze nava spațială pe Lună, devenind astfel a doua companie privată care atinge această performanță, anunță AFP. Misiunea Blue Ghost 1, aparținând Firefly Aerospace, a atins suprafața lunară la ora 03:34 EST (08:34 GMT), în apropiere de Mons Latreille, o formațiune vulcanică situată în Mare Crisium, pe partea de nord-est a Lunii.

„Suntem pe Lună!”, a exclamat un inginer din centrul de control al misiunii din Austin, Texas, în aplauzele echipei.

Joi, un alt robot spațial, operând tot în cadrul unui proiect NASA, va încerca să aterizeze pe Lună. Aceste două misiuni, desfășurate la doar câteva zile distanță una de cealaltă – în contextul în care au trecut peste 50 de ani de la finalizarea programului Apollo și revenirea unei nave spațiale americane pe Lună – reflectă rolul tot mai important al sectorului privat în explorarea spațială.

Duminică, Blue Ghost a ajuns pe satelitul natural al Pământului după o călătorie de 45 de zile, timp în care a realizat o serie de imagini spectaculoase. Acest robot compact, de culoare aurie, având o înălțime de 2 metri și o lățime de 3,5 metri, transportă mai multe instrumente științifice NASA.

Printre echipamentele aflate la bord se numără un dispozitiv pentru forarea și analiza temperaturii solului lunar, precum și o cameră foto. Aceste instrumente vor ajuta oamenii de știință să studieze praful lunar și să analizeze structura și proprietățile termice ale interiorului Lunii, a explicat un oficial NASA înainte de lansare.

Odată ajunsă pe Lună, Blue Ghost va funcționa timp de 14 zile terestre și este așteptată să surprindă un apus de soare, precum și o eclipsă totală de Lună, fenomen care apare atunci când satelitul natural al Pământului trece prin umbra acestuia.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: