Începe etapa 26 din SuperLigă

Începe etapa 26 din SuperLigă
Primul eșalon fotbalistic al țării continuă de vineri și până lunea viitoare cu meciurile din cadrul etapei a 26-a.

Programul acestei etape a suferit unele modificări, ca urmare a solicitărilor venite din partea unor cluburi.

Este vorba de jocurile CS Mioveni – Rapid și FCU Craiova 1948 – FC Voluntari, care au fost reprogramate.

Inițial, meciul de la Mioveni fusese programat luni, 20 februarie, de la ora 20:00. După solicitarea venită din partea clubului Rapid București, data jocului a fost modificată, astfel că întâlnirea va avea loc cu trei zile mai devreme, pe 17 februarie, de la ora 20:00.

În locul meciului programat inițial luni, LPF a pus duelul dintre U Craiova 1948 și FC Voluntari, care trebuia să se dispute vineri.

Iată programul etapei a-26-a din SuperLigă:

Vineri, 17 februarie

Ora 17.00  Chindia Târgovişte – Universitatea Cluj,

Ora 20.00 CS Mioveni – FC Rapid,

Sâmbătă, 18 februarie

Ora 14.30 FC Hermannstadt – UTA Arad

Ora 20.00 Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti

Duminică, 19 februarie

Ora 17.00 CFR 1907 Cluj – FC Argeş

Ora 20.00  FCSB – Universitatea Craiova

Luni, 20 februarie

Ora 17.00 FC Botoşani – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 20.00  U Craiova 1948 – FC Voluntari

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: