Începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Timp de două săptămâni, credincioșii sunt chemați la rugăciune și post

Postul începe astăzi și se încheie pe 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Biserica îi îndeamnă pe credincioși la post, rugăciune și curățire sufletească.

Creștinii ortodocși intră, de astăzi, 31 iulie, în Postul Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele patru mari posturi de peste an. Acesta va dura două săptămâni, până pe 14 august, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului.

Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, în mod obișnuit se lasă sec în data de 31 iulie, iar postul începe la 1 august. Însă atunci când 31 iulie cade într-o zi de miercuri sau vineri, lăsatul secului are loc cu o zi mai devreme, conform regulilor bisericești.

Instituit în cinstea Maicii Domnului, postul îi îndeamnă pe credincioși să urmeze exemplul acesteia prin rugăciune, smerenie și curăție sufletească. În această perioadă, Biserica recomandă citirea zilnică a Paraclisului Maicii Domnului, dar și a altor rugăciuni dedicate Fecioarei Maria.

Din punct de vedere alimentar, Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat mai ușor decât Postul Paștelui, dar mai aspru decât Postul Crăciunului și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Rânduiala postului prevede:

  • luni, miercuri și vineri – se ajunează până în jurul orei 15:00, după care se consumă mâncare uscată;
  • marți și joi – sunt permise legumele fierte, fără untdelemn;
  • sâmbătă și duminică – este dezlegare la untdelemn și vin.

Singura dezlegare la pește din această perioadă este pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, când sunt permise și untdelemnul și vinul.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost respectat în același mod încă din primele secole ale creștinismului. Abia în anul 1166, un sinod desfășurat la Constantinopol a stabilit ca acesta să înceapă la 1 august și să se încheie în dimineața zilei de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: