ISU „Dobrogea“ și-a deschis porțile de Ziua Internațională a Copilului

ISU „Dobrogea“ și-a deschis porțile de Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită în toate subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța. Pompierii militari au fost alături de mii de copii din întregul județ, dornici să afle ce înseamnă, de fapt, această meserie și, bineînțeles, să vadă autospecialele de intervenție.

Cei mici s-au bucurat să vadă mașinile de intervenție și chiar au avut șansa să urce „până sus, la cer“ cu autospecialele pentru salvarea de la înălțime. În plus, i-au cunoscut și pe colegii ce deservesc autospecialele SMURD, dar și pe voluntarii care sunt alături de ISU „Dobrogea”, au adresat o mulțime de întrebări și au văzut cum se desfășoară o misiune de stingere a incendiilor.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: