Operațiunile de căutare a persoanei căzute în mare de pe pescadorul SEA ANGEL 1 au fost reluate

Operațiunile de căutare a persoanei căzute în mare de pe pescadorul SEA ANGEL 1 au fost reluate

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a reluat, sâmbătă dimineață, operațiunile de căutare a persoanei care a căzut în apa mării de pe pescadorul SEA ANGEL 1. Incidentul a fost semnalat vineri, 6 noiembrie, iar prima intervenție a fost efectuată de nava SAR ARTEMIS.

Potrivit reprezentanților ARSVOM, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat reluarea misiunii sâmbătă, la ora 06:43. În urma solicitării, nava SAR ARTEMIS a fost trimisă din nou în zona indicată de MRCC.

La ora 07:10, ambarcațiunea de salvare a ajuns în zona de căutare și a început operațiunile pentru găsirea persoanei dispărute.

Reamintim că prima intervenție a fost solicitată vineri, 6 noiembrie, la ora 15:21, când ARSVOM a fost alertată pentru o misiune de căutare și salvare în urma dispariției unei persoane de pe pescadorul SEA ANGEL 1.

Operațiunea este în desfășurare, iar informațiile privind evoluția misiunii urmează să fie comunicate de reprezentanții ARSVOM.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: