Patru alerte cu bombă au vizat zboruri europene. Mai multe aeronave au aterizat de urgență
Patru alerte cu bombă au fost semnalate marți la bordul unor
zboruri europene, determinând aeronavele să aterizeze de urgență și provocând
blocarea temporară la sol a mai multor avioane, ca măsură de precauție.
Potrivit publicației The Independent, un avion al companiei
poloneze LOT, care decolase de pe aeroportul Heathrow din Londra și avea 181 de
persoane la bord, a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul Varșovia-Modlin. În
urma incidentului, aeroportul a fost închis temporar, iar echipele de
securitate au început verificările.
O a doua amenințare cu bombă a fost raportată la bordul unui
zbor SAS de la Copenhaga la Varșovia. Aeronava a aterizat pe aeroportul Chopin
din capitala Poloniei, în condiții de siguranță, iar pasagerii au fost
debarcați pentru efectuarea verificărilor.
O a treia alertă a vizat un zbor Ryanair cu 114 pasageri,
care plecase din Manchester. Aeronava a aterizat în Murcia, în sudul Spaniei.
Ulterior, o a patra amenințare cu bombă a determinat un
avion care efectua un zbor din Israel să aterizeze la Sofia, în Bulgaria.
Deocamdată, nu se știe dacă cele patru incidente au legătură
între ele. Aeroportul Varșovia-Chopin a rămas deschis marți, în timp ce
aeroportul Modlin a fost închis temporar.
Un reprezentant al aeroportului Modlin a declarat că
aeronava LOT a aterizat la ora 10:01, cu 181 de persoane la bord, și a fost
direcționată către o zonă specială. Avionul urma să rămână acolo până la
finalizarea verificărilor de către autorități și echipele de intervenție
specializate în dezamorsarea bombelor.
Incidentele au avut loc la o zi după ce un avion Wizz Air
care efectua un zbor de la Londra Luton către Sofia a fost redirecționat către
Budapesta, în urma unei presupuse amenințări cu bombă. În acel caz, alerta s-a
dovedit a fi falsă.






Fii primul care comentează acest articol.