Peștele-iepure le dă emoții turiștilor din Grecia. Ce spun specialiștii de la noi și cât de periculos este de fapt

Peștele-iepure le dă emoții turiștilor din Grecia. Ce spun specialiștii de la noi și cât de periculos este de fapt
Sursa: Facebook – Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa"

În ultimele săptămâni, presa internațională a relatat despre prezența peștelui-iepure în apele Greciei, iar unele titluri au stârnit îngrijorare în rândul turiștilor care și-au planificat vacanțele în Marea Egee sau în alte zone ale Mediteranei, mai ales că articolele menționau că peștele mușcă, iar dacă este consumat este toxic. Specialiștii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” atrag însă atenția că situația trebuie privită cu calm și din perspectivă științifică.

Potrivit acestora, peștele-iepure (Lagocephalus sceleratus) este o specie originară din regiunea Indo-Pacifică, care a pătruns în Marea Mediterană prin Canalul Suez și și-a extins arealul în ultimele decenii. Iar astăzi, specia este considerată una dintre cele mai problematice specii invazive din estul Mediteranei, în principal din cauza impactului asupra ecosistemelor locale și asupra activității pescarilor.

De unde vine denumirea de „peștele-iepure”

Numele popular provine de la cei patru dinți puternici ai peștelui, uniți într-o structură asemănătoare unui cioc. Aspectul acestora amintește de incisivii unui iepure și îi permite animalului să spargă cochilii, să deterioreze plasele de pescuit și să provoace răni serioase dacă este manipulat necorespunzător.

Sursa foto: Facebook – Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Deși au existat cazuri de persoane mușcate de peștele-iepure, astfel de incidente sunt rare. În majoritatea situațiilor, acestea au avut loc după ce oamenii au încercat să atingă, să captureze sau să hrănească exemplarele întâlnite în apă.

Un pericol mai mare decât mușcătura

Specialiștiii spun că adevărata problemă este capacitatea acestei specii de a acumula tetrodotoxină, una dintre cele mai puternice toxine naturale cunoscute.

Din acest motiv, peștele-iepure nu trebuie consumat. Legislația europeană interzice comercializarea speciilor din această familie pentru consum alimentar, tocmai din cauza riscurilor asociate intoxicațiilor.

Ce trebuie să știe turiștii

Pentru turiști, mesajul este simplu: bucurați-vă de mare, observați fauna marină cu respect și evitați să atingeți animale necunoscute. Prezența peștelui-iepure nu trebuie să provoace panică, însă reprezintă un bun prilej de a înțelege cum schimbările climatice, transportul maritim și deschiderea căilor de migrație pot modifica biodiversitatea mărilor și oceanelor„, subliniază reprezentanții Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Sursa foto: Facebook – Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Să nu uităm că marea nu este o piscină, ci un ecosistem complex și viu, pe care îl explorăm cu respect și prudență, ca oaspeți în lumea locuitorilor săi„, adaugă specialiștii.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: