Picturi de milioane, îngropate după un restaurant constănțean
Încă de la începutul articolului, țin să vă asigur că titlul nu este o exagerare, ci o realitate bazată pe informații concrete, informații pe care le voi prezenta în cele ce urmează. În inima Constanței, aproape de kilometrul zero, la nici doi metri de celebra plajă Neversea (Modern, pentru localnici) există o baracă dărăpănată din lemn. Lângă ea, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș, Irish Pub. Poate că zeci de mii de oameni și-au băut de-a lungul timpului cafeaua, pe terasa pub-ului, uitându-se la coșmelia din lemn și spunând: „O fi vreun punct termic, ceva.” Însă nu e așa, e cu totul altceva.
Baraca, seif camuflat pentru opere de artă
De 34 de ani, o comoară cu o valoare greu de estimat stă ascunsă, în pământ, la umbra restaurantului Irish Pub. Eu am aflat despre ea în 2012, atunci când am vorbit pentru prima oară cu fostul mare arheolog Constantin Chera. El este cel care a descoperit edificiul, el este omul care și-a dorit mereu ca monumentul să fie mai bine conservat dar și descoperit publicului. A murit însă de curând cu o dezamăgire în inimă dar și cu speranța că măcar postmortem, cineva va readuce la viață…mormântul pictat vechi de aproape 1700 de ani. Da, despre el vă scriu, despre cavoul hipogeu decorat cu unele dintre cele mai impresionante picturi din lumea antică, găsite vreodată în țara noastră. Acest monument stă baricadat, sub baraca de lângă Irish Pub.




În anii 80, în centrul Constanței și mai precis în zona Zorile se construia foarte mult, în special blocuri de locuințe. În 1988, în timp ce săpau, muncitorii au dat peste o structură ciudată, iar autoritățile de atunci l-au chemat imediat pe arheologul Constantin Chera dar și pe doctorul în istorie Virgil Lungu ca să preia investigațiile. Aceștia au continuat săpăturile, până au ajuns la o micuță ușă din lateralul edificiului. Au intrat prin ea și au făcut lumină. În momentul următor, nici nu mai știau pe ce lume se află. Imaginile, picturile conservate atât de bine de parcă au fost făcute în urmă cu doar câțiva ani, i-au lăsat fără cuvinte.

Abia treziți din beția entuziasmului, cercetătorii au găsit apoi în acea încăpere ascunsă în pământ cinci schelete umane, care aparțineau unei familii influente ce trăia în cetatea Tomisului, la jumătatea secolului IV. Arheologii au denumit bijuteria arhitecturală mormântul pictat sau cavoul hipogeu.




„Printr-o minune, am putea spune, s-a păstrat un monument unic pentru arheologia dobrogeană, un hipogeum, cavou sub pământ. Este extraordinar că s-a păstrat din secolul IV după Hristos și până în 1988, pot să spun că era 26 februarie, când l-am găsit. S-a păstrat într-o stare aproape intactă. Este pictat în întregime, atât zidurile laterale, toate sunt acoperite cu picturi.”, o spunea cu bucurie și nostalgie în glas, marele arheolog Constantin Chera.
Puțini au înțeles că fix acele picturi au o valoare imensă. Printre cei puțini s-a numărat cel care le-a descoperit, Constantin Chera. Acesta a avut inspirația să acopere cavoul cu o structură din lemn ce mai rezistă și azi. Fără ea, temperaturile oscilante de la exterior, umiditatea, toți factorii externi ar fi distrus cu totul operele de artă unicat. Acestea descriu credința oamenilor în paradis prin necuvântătoare dar și printr-o scenă ce prezintă o masă funerară, în jurul căreia sunt adunate șapte persoane.
„Potârnichile din pictură, porumbeii și iepurele vin să se adape din știința divină. Vin să se inițieze în ritualurile religioase. Avem și doi păuni care ciugulesc dintr-un coș de rodii. Păunul este un simbol al nemuririi.”, explica pasionatul arheolog.
Au vrut parcă să distrugă edificiul
Anii au trecut, iar autoritățile nu au făcut nimic, nici măcar pentru a mai cârpi baraca șubrezită, așa că edificiul a început să se deterioreze. Asta în condițiile în care Consiliul Județean Constanța putea accesa fonduri pentru restaurarea lui și punerea în circuitul turistic. Încă din 2012 când am început să scriem mai mult despre mormântul pictat, eu și colegii mei de presă am încercat să obținem puncte de vedere de la președintele CJ de atunci, Nicușor Constatinescu. Voiam să ne spună ce va face pentru conservarea operelor de artă. Acesta însă nu a dat nici măcar doi bani pe întrebările noastre și chiar mai puțin pe bijuteria antică.
S-au schimbat regimurile dar nu și năravurile, așa că până și în ziua de azi, mormântul pictat rămâne doar la adăpostul unei barăci.
Ultima încercare, ultima speranță
Au fost încercări de restaurare în ultimii cinci ani, însă acestea au fost distruse de birocrația românească. Licitații eșuate, anulate, firme care nu s-au prezentat la discuții, promisiuni și telenovele dobrogene. Însă acum, Consiliul Județean spune că mai mai e doar puțin până departe și va ridica un complex modern care să adăpostească edificiul.
„În cursul anului trecut s-a finalizat cercetarea arheologică pentru acest obiectiv. Proiectantul a depus la Ministerul Culturii, documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, astfel că proiectul este în curs de avizare. După predarea proiectului avizat se va da ordinul de execuţie a lucrărilor.”, ne-au explicat reprezentanții Consiliului Județean Constanța.
Autoritatea a recunoscut și ea valoarea picturilor, așa că va atribui o sumă mare de bani pentru refacerea monumentului. O investiție cum rar se face în județul nostru.
„Proiectul Salvarea şi punerea în valoare a Mormântului Pictat Hypogeu are o valoarea de aproximativ 1.400.000 de euro, iar lucrările constau în realizarea unei construcții care va asigura dotările pentru expunerea, protecția și punerea în valoare a monumentului, amenajarea peisagistică, precum și digitalizarea obiectivului, pentru ca vizitatorii să poată avea acces virtual în interiorul mormântului.”, promite CJ Constanța.
Dacă o să trăim să vedem promisiunile transformate în realitate, atunci toată lumea va avea de câștigat. Pe lângă lumea culturii, total ingnorate în Constanța, cavoul hipogeu va face ceva extraordinar pentru turism. În Portul Constanța vin vase de croazieră care de obicei aduc pasagerii din alte țări. După debarcare, oamenii sunt plimbați de ghizi doar până în centrul vechi al orașului, pentru că dincolo de el nu au ce vizita. În cazul în care edificiul despre care am scris va fi restaurant, turiștii vor putea fi ghidați până în zona plajei Neversea, unde este mormântul pictat. Da, reanimarea turismului, depinde de un mormânt. Ce ironie!






Fii primul care comentează acest articol.