Pipa Reginei Elisabeta a României şi sabia lui Saddam Husein, scoase la licitaţie 

Peste 100 de piese de colecţie, printre care pipa Reginei Elisabeta a României şi sabia lui Saddam Husein, vor fi scoase la licitaţie de Artmark pe 23 mai în cadrul evenimentului „Săbii, pipe şi bastoane. O licitaţie de artefacte masculine”. 

Printre piesele scoase la vânzare se numără di unele care au aparţinut sau au avut legătură cu personalităţi precum Regina Elisabeta a României, Regele Carol I, Regele Ferdinand ori Saddam Hussein.

Neaşteptată într-o licitaţie publică din România este sabia orientală, cu teacă lucrată în argint filigranat, cu funcţie de paradă, fost cadou de protocol din partea conducătorului irakian Saddam Hussein către Friedrich Dickel, ministrul de interne al Republicii Democrate Germane, în circa 1980. Piesa de colecţie, realizată în vremea dictatorului arab, are preţul de pornire de 800 de euro”, precizează Artmark.

Sursa foto: artmark.ro

O altă piesă rară este sabia kilij din perioada de apogeu a Imperiului Otoman (secolele XVII – XVIII), care are preţul de pornire de 1.000 de euro. 

O altă piesă inedită, apariţie în premieră în licitaţiile Artmark, este un exemplar de scut tribal din Etiopia, produs din piele de rinocer, care are preţul de pornire de 300 de euro.

Pipele sunt reprezentate în licitaţia din 23 mai prin exemplare realizate în perioada de aur a fumatului de pipă, printre care se numără pipa dăruită de Regina Elisabeta a României arhitecţilor bisericii Trinitatis Kirche din capitala Germaniei, Berlin.

Selecţia de bastoane reuneşte piese ce reprezintă figuri mitologice, animale sau simboluri masonice, una dintre piesele interesante fiind un baston masonic cu stilet ascuns, cu mâner din fildeş ce reprezintă un craniu decorat cu inscripţii masonice şi care conţine în interior un cifru pentru mesaje criptate. Piesa datează din 1721 şi are un preţ de pornire de 800 de euro.

Sursa: Agerpres 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: