Pregătiri pentru sezonul estival. 100 de hoteluri, deschise de 1 Mai pe litoral
Pregătirile pentru deschiderea sezonului estival pe litoral sunt pe ultima sută de metri. Pentru sărbătorile de Paște, peste 40 de unități de cazare de pe întreg litoralul românesc au pregătit pachete turistice. De 1 Mai, aproximativ 100 de hoteluri vor fi deschise în stațiunile românești de la Marea Neagră, iar din 1 iunie, 90% din unitățile de cazare vor fi gata să îi primească pe turiștii nerăbdători să petreacă o vacanță la mare, anunță Organizația Patronală Mamaia- Constanța.
Hotelierii sunt optimiști. Sezonul estival 2022 va fi unul bun, spun reprezentanții organizației, cu atât mai mult cu cât au fost reintroduse voucherele de vacanță iar agenții economici au continuat să investească în stațiuni.
În Mamaia, stadiul pregătirilor pentru deschiderea sezonului estival este avansat. Mulți hotelieri au făcut investiții și au amenajat unitățile de cazare, pentru primirea turiștilor. Copacii au fost toaletați, iar plajele sunt curățate.
”Cei care au făcut investiții în fiecare an, la această oră au vânzări între 50-70% pentru întreg sezonul estival. Ceilalți, care nu au fost preocupați de acest aspect, sunt mai puțin căutați de vizitatori. Este firesc acest lucru, pentru că turistul român s-a trezit, este mai pretențios și are cerințe mult mai ridicate pe zona de servicii”, spune președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța, Nicolae Bucovală.






Fii primul care comentează acest articol.