Programul Rabla Auto 2026 repornește motoarele săptămâna viitoare. Iată valoarea ecotichetelor
Programul Rabla Auto 2026 revine săptămâna viitoare. Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior au așadar o nouă oportunitate. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță redeschiderea sesiunii de înscriere începând de marți, 25 august 2026, ora 10:00.
Noua sesiune va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
Potrivit AFM, bugetul pus la dispoziție pentru noile înscrieri provine din sumele rezervate în cadrul programului pentru care solicitanții nu au parcurs toate etapele procedurale necesare.
Ecotichete de până la 18.500 de lei
Valoarea sprijinului diferă în funcție de tipul vehiculului achiziționat. Cel mai mare ecotichet, de 18.500 de lei, este acordat pentru cumpărarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Pentru un model nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică, ecotichetul este de 15.000 de lei, în timp ce pentru unul cu sistem de propulsie hibrid valoarea ajutorului ajunge la 12.000 de lei.
Un ecotichet de 10.000 de lei este acordat pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu motor termic, inclusiv cu motorizare GPL/GNC, sau a unei motociclete.
Cum se fac înscrierile
Înscrierile se fac prin intermediul aplicației online a Administrației Fondului pentru Mediu. La finalizarea procesului, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetului solicitat, în limita bugetului disponibil.
Solicitanții au apoi la dispoziție 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare pentru a introduce seria de șasiu a autovehiculului uzat, pentru a încărca documentele prevăzute în ghidul de finanțare și pentru a selecta, prin intermediul aplicației, un producător validat.
Informațiile complete privind procedura și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.






Fii primul care comentează acest articol.