Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat în Senat

Sursa: Parlamentul României Facebook

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

 Au fost înregistrate 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi o abţinere.

Proiectul de lege a fost adoptat la începutul acestei săptămâni de Camera Deputaţilor, revenind la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: