PSD cere Comisiei Europene măsuri pentru protejarea salariilor din educație și sănătate

Social-democrații au transmis o scrisoare Ursulei von der Leyen, în care propun soluții pentru aplicarea reformei salarizării fără diminuarea veniturilor profesorilor și cadrelor medicale.

Sursa: Facebook - Partidul Social Democrat

Reprezentanți ai PSD au transmis, joi, o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care solicită sprijin pentru ca reforma salarizării din România să protejeze sistemele de educație și sănătate, fără a afecta obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Scrisoarea este semnată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, și președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu.

Potrivit PSD, demersul are loc în contextul dezbaterilor privind noua lege a salarizării și urmărește identificarea unor soluții care să permită aplicarea reformei fără reducerea veniturilor angajaților din educație și sănătate și fără afectarea serviciilor publice esențiale.

În scrisoare, social-democrații solicită Comisiei Europene clarificări care să permită României să protejeze veniturile profesorilor și personalului medical, să recunoască specificul acestor profesii, inclusiv plata gărzilor, turelor, muncii de noapte, condițiilor dificile și activității desfășurate în zone cu deficit de personal. De asemenea, ei cer realizarea unor simulări complete privind impactul reformei înainte de adoptarea legii și un dialog cu sindicatele și reprezentanții celor două domenii.

PSD susține că propune o abordare diferită de cea promovată până acum de Guvern, bazată pe dialog, fundamentarea deciziilor și protejarea serviciilor publice esențiale.

Nu este suficient să vorbim despre reforme, ci trebuie să ne asigurăm că ele sunt aplicate inteligent și echilibrat. Educația și sănătatea nu trebuie să plătească prețul unei implementări rigide”, a declarat Victor Negrescu.

La rândul său, Adrian Streinu-Cercel a afirmat că o reformă sustenabilă trebuie să protejeze personalul medical și să asigure continuitatea serviciilor pentru pacienți.

Alexandru-Mihai Ghigiu a subliniat că profesorii au nevoie de predictibilitate și respect, iar reforma salarizării ar trebui să contribuie la consolidarea sistemului de educație, nu la accentuarea problemelor existente.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: