Reguli noi pentru transportul cerealelor în Portul Constanța. Încărcarea navelor ar urma să fie corelată cu sosirea trenurilor și TIR-urilor
Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, anunță schimbarea modului în care vor fi programate transporturile de cereale către Portul Constanța. Potrivit acestuia, încărcarea navelor ar urma să fie corelată cu sosirea trenurilor și TIR-urilor, pentru ca marfa să nu mai rămână blocată în vagoane și camioane. Măsurile au fost stabilite în urma unor discuții cu ministrul Tánczos Barna, reprezentanții fermierilor, companiilor feroviare și ai Portului Constanța. Informația privind pregătirea modificării regulilor pentru trenurile de marfă care deservesc portul a fost confirmată și de ministrul Agriculturii.
Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, anunță introducerea unor reguli noi pentru organizarea transporturilor de cereale românești care ajung în Portul Constanța. Potrivit ministrului, va fi emis un ordin prin care programările pentru transportul cerealelor vor fi făcute în funcție de navele care urmează să fie încărcate în port.
Ministrul explică faptul că Portul Constanța știe din timp ce nave urmează să intre la încărcare și care este capacitatea acestora. Aceste informații ar urma să fie transmise operatorilor de transport feroviar și rutier.
Transportatorii vor avea apoi la dispoziție câteva zile pentru a programa transportul cantității de cereale care trebuie încărcată pe nava respectivă.
Scopul este ca trenurile și camioanele să nu mai ajungă mult prea devreme și să rămână încărcate în așteptare.
O altă măsură anunțată vizează reducerea timpului necesar pentru emiterea acceptelor portuare pentru descărcarea trenurilor.
În același timp, autoritățile vor o coordonare mai bună între administrația portului, operatori, transportatori și producători și un sistem mai eficient de sancționare a celor care nu respectă regulile.
Aceste direcții au fost prezentate și după întâlnirea dintre autorități și reprezentanții sectorului agricol: modificările avute în vedere urmăresc reducerea perioadei de emitere a acceptelor portuare, o mai bună coordonare a transporturilor și sancționarea mai eficientă a nerespectării regulilor.
Radu Miruță susține că blocajele nu sunt provocate de lipsa capacității feroviare.
„Nu există o lipsă de capacitate pe calea ferată. Există loc pentru mai multe trenuri. Problema este lipsa de coordonare”, a transmis ministrul.
Deciziile au fost luate în urma unei întâlniri la care au participat Radu Miruță, ministrul Tánczos Barna, reprezentanți ai fermierilor, companiilor feroviare și ai Portului Constanța. Discuțiile au vizat dificultățile logistice care afectează transportul cerealelor românești către export și eliminarea blocajelor din fluxurile de transport.






Fii primul care comentează acest articol.