Remiză albă în Gruia. Farul Constanța, la al patrulea egal consecutiv în Superligă

CFR Cluj și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată vineri seara, în Gruia, în deschiderea etapei a opta a Superligii. Este al șaptelea meci din ultimele cinci etape ale campionatului care se termină fără goluri.

Constănțenii au avut prima mare ocazie încă din minutul 3, când Ganea a trimis mingea în bară din interiorul careului. Farul a mai irosit o șansă importantă în minutul 24, când unul dintre jucătorii oaspeților a scăpat singur cu portarul formației clujene.

În minutul 56, Farul a solicitat o lovitură de la 11 metri în urma unui duel dintre Ganea și Braun, însă arbitrul Radu Petrescu a lăsat jocul să continue, iar VAR nu a intervenit.

Echipa constănțeană a fost din nou aproape de gol în minutul 76. Njike a reluat cu capul, Vâlceanu a respins, iar Gustavo Marins a trimis mult peste poartă dintr-o poziție favorabilă. În prelungiri, Denis Alibec putea aduce victoria Farului, dar apărarea gazdelor a intervenit înainte ca atacantul să poată șuta.

CFR Cluj a bifat prima remiză din actuala ediție de campionat, după două victorii consecutive, și ocupă provizoriu locul al optulea, cu 10 puncte acumulate în șapte meciuri.

Farul Constanța a ajuns la patru rezultate de egalitate consecutive și la cinci remize în opt etape. Formația de pe litoral se află pe locul al cincilea, cu 11 puncte, poziție care asigură prezența în play-off.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: