Sărbători Pascale pe litoral: Administrația locală așteaptă turiștii cu praf, gropi și noroi

Sezonul estival este pe cale să înceapă, iar primii turiști sunt așteptați pe litoral chiar de Paște. Cu toate acestea, orașul arată ca după bombardament. Utilaje pe străzi, șosele decopertate și săpături la tot pasul sunt doar câteva dintre imaginile de care se vor lovi oaspeții veniți pe litoral, dornici de relaxare. Cei cu afaceri în industria ospitalității dar și simpli localnici privesc neputincioși cum orașul de la malul mării arată din ce în ce mai rău de la o zi la alta.

Zeci de unități de cazare vor fi deschise în perioada sărbătorilor pascale, iar sute de turiști sunt așteptați să-și petreacă mini-vacanța la malul mării.

Însă în loc de plimbări prin centrul orașului și prin stațiuni, oamenii vor găsi noroi, șantier și gropi la tot pasul. Oamenii se chinuie să traverseze strada prin adevărate cratere, acolo unde zona nu este total îngrădită.

În loc de valuri vor asculta utilajele de construcții, iar în loc să inspire briza și aerul curat, își vor umple plămânii cu praf.

La intrarea în stațiunea Mamaia se lucrează indiferent de vreme. Cu nervii întinși la maximum, șoferii se gândesc cu groază la momentul în care orașul se va umple de turiști. În acest moment, se reabilitează zona cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Aurel Vlaicu.

Practic, va fi relocat sensul giratoriu din jurul fântânii arteziene în formă de păpădie, aceasta urmând a fi păstrată, dar reîncadrată într-o zonă nouă de spațiu verde, spun autoritățile. Lucrările ar urma să fie gata până la începerea sezonului estival.

Turiștii care vor vrea să se plimbe în minivacanța de Paște prin centrul orașului, vor descoperi că zona este un imens șantier! Pe una dintre străzile principale din centrul oraşului este drum în lucru de mai bine de doi ani, iar lucrările nu par să se termine prea curând. Oamenii aşteaptă resemnați reasfaltarea străzii şi nu înţeleg cum, după atâta timp, nu se zăreşte picior de muncitor.

Conductele, diferențele mari de nivel, gurile de canalizare care nu sunt astupate sunt doar căteva dintre obstacolele pe care le vor avea de trecut cei care vor să se plimbe, după masa copioasă, pe străzile din centru.

Cei care au copii mici nu pot împinge cărucioarele printre bolovani, iar persoanele cu handicap în niciun caz nu se pot descurca singure printre tranșeele lăsate uitate de administrația locală.

În aprilie anul acesta, proiectul ar fi trebuit finalizat, doar că lucrurile nu au mers conform contractului.

Mai întâi, antreprenorul a amânat finalizarea lucrărilor pentru data de 30 iunie 2023 și a dat vina pe compania de apă care trebuia să termine de înlocuit țevile de sub stradă înainte de a se monta pavajul. Dar Regia de Apa a finalizat intervențiile de multă vreme. Cu toate acestea, pe stradă nu au continuat lucrările de reabilitare.

Antreprenorii de pe litoral spun că doar un miracol ar mai putea salva acest sezon care a început cu stângul, de Paște.

Până când orașul își va recăpăta strălucirea de odinoară, localnicii sunt nevoiți să suporte praful, gropile și noroiul și să privească cum, an de an, tot mai puțini turiști se încumetă să aleagă litoralul românesc.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: