UPDATE: Secretarul general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, audiată la DNA Iași. Ar fi suspectă într-un dosar de corupție

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, a fost chemată marți la DNA Iași. Potrivit unor surse, aceasta este audiată în calitate de suspect pentru complicitate la folosirea influenței, într-un dosar care îl are în centru pe omul de afaceri Fănel Bogos, administratorul unei firme din domeniul creșterii păsărilor din județul Vaslui.

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, a ajuns marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție din Iași.

Potrivit unor surse, aceasta este audiată în calitate de suspect pentru complicitate la folosirea influenței, într-un dosar legat de o fermă din județul Vaslui.

Ancheta îl vizează pe omul de afaceri Fănel Bogos, administratorul unei societăți care activează în domeniul creșterii păsărilor. Acesta a fost reținut de procurorii DNA Iași în noiembrie 2025 și ulterior arestat. Din martie 2026, se află sub control judiciar.

Afaceristul ar fi vrut schimbarea șefului DSVSA Vaslui

Potrivit anchetatorilor, Fănel Bogos ar fi apelat la persoane cu influență, inclusiv la nivelul administrației centrale, pentru a obține schimbarea din funcție a directorului DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

Instituția condusă de acesta amendase în repetate rânduri societatea omului de afaceri.

În același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru acuzații de trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar alte două au fost plasate sub control judiciar.

Printre cei vizați se află și Mihai Barbu, fostul președinte al PNL Vaslui, aflat în prezent sub control judiciar. Acesta este acuzat că i-ar fi intermediat omului de afaceri întâlniri cu persoane din administrația centrală.

În joc ar fi fost despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei

Cazul are la origine problemele apărute în 2024 la una dintre fermele lui Fănel Bogos din județul Vaslui.

Conform informațiilor transmise de DNA în noiembrie 2025, la fermă ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză, iar DSVSA Vaslui ar fi dispus neutralizarea a 230.000 de păsări.

Omului de afaceri i-ar fi fost refuzată plata unor despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei.

Procurorii susțin că, în aceste condiții, Bogos ar fi apelat la mai multe persoane pentru a obține schimbarea directorului DSVSA Vaslui și pentru a determina conducerea ANSVSA să ia decizii favorabile firmei sale.

Cristina Trăilă este audiată, potrivit surselor citate, în calitate de suspect. Ancheta este în desfășurare, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție. 

UPDATE: 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) informează că au dispus urmărirea penală faţă de Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pentru "complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: