Șoferi băuți, depistați de polițiștii rutieri din Constanța. Șase permise de conducere, reținute
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție
Județean Constanța au desfășurat, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie,
o acțiune pentru prevenirea accidentelor provocate de șoferii aflați sub
influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În urma controalelor, au
fost efectuate aproximativ 400 de testări pentru alcool, iar șase permise de
conducere au fost reținute în vederea suspendării.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în cadrul acțiunii
au fost depistați cinci conducători auto care consumaseră alcool, valorile
indicate de aparatul etilotest fiind sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate aceste cazuri, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale.
De asemenea, în urma verificărilor, a fost constatată o
infracțiune de conducere sub influența alcoolului, fiind întocmit un dosar
penal.
Totodată, polițiștii au aplicat alte 18 sancțiuni
contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere. Valoarea totală a
amenzilor se ridică la aproximativ 14.000 de lei.
Reprezentanții IPJ Constanța reamintesc faptul că legislația
rutieră nu permite conducerea vehiculelor sub influența alcoolului și recomandă
șoferilor să nu se urce la volan după consumul de băuturi alcoolice.






Fii primul care comentează acest articol.