„Sport în familie”, pe o plajă din Mamaia Nord
Copii, părinți și bunici sunt invitați la sfărșit de săptămână să facă „Sport în Familie”. Evenimentul este organizat special pentru copii, adolescenți și părinți, oferind posibilitatea de îmbunătățire a stării de sănătate și de spirit, atât în spații organizate, cât și pe plajă. Acesta se va desfășura între orele 10:00-17:00, în Mamaia Nord, pe strada Prelungirea D13 (zona Alezzi) și pe plajă, transmit autoritățile locale din Năvodari.
Astfel, zeci de familii vor avea parte atât de activități sportive multiple, precum: baschet, fotbal, rugby, volei, handbal, tenis cu piciorul, pe plajă sau bitum, cât și de activități demonstrative de judo, lupte, kempo și box.
De asemenea, într-un cadru organizat, echipele formate din copii, parinți și bunici vor avea posibilitatea să concureze, iar la final să câștige premii.






Fii primul care comentează acest articol.