Taxă pentru plajele folosite în scop economic. Ce obligații au contribuabilii și cum pot depune declarațiile
Terenurile încadrate la categoria „plajă folosită pentru activități economice” sunt supuse impozitului sau taxei pe teren începând cu 1 ianuarie 2026. Modificarea a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 239/2025, iar cei care au în folosință astfel de terenuri trebuie să depună o declarație fiscală, împreună cu documentele prevăzute de lege.
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța îi informează pe contribuabilii care folosesc terenuri încadrate în categoria „plajă folosită pentru activități economice” că, începând cu 1 ianuarie 2026, pentru acestea se datorează impozit sau taxă pe teren.
Noua obligație fiscală apare ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal prin Legea nr. 239/2025.
Contribuabilii care dețin în folosință astfel de terenuri trebuie să depună declarația fiscală pentru stabilirea impozitului sau taxei, însoțită de documentele prevăzute de lege.
Cum poate fi depusă declarația
SPIT Constanța pune la dispoziție mai multe variante pentru transmiterea documentelor. Acestea pot fi depuse online, prin platforma eTax SPIT de pe site-ul instituției sau prin aplicația eTax SPIT, disponibilă în App Store și Google Play.
Documentele pot fi trimise și prin e-mail, la adresa operatiunifiscale@spit-ct.ro.
Cei care aleg varianta clasică le pot transmite prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa: Municipiul Constanța, Bulevardul Tomis nr. 112, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.
SPIT precizează că informațiile privind obligația fiscală, documentele necesare și modalitățile de depunere sunt disponibile pe site-ul instituției.






Fii primul care comentează acest articol.