Tulcea: Tragedie pe Dunăre
Un bărbat s-a aruncat în Dunăre, de pe bacul care face curse regulate între satul I.C. Brătianu din Tulcea şi Galaţi, iar pompierii au găsit trupul acestuia la trei ore de la începerea căutărilor.
Potrivit unui anunţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost căutat de salvatorii Secţiei de Pompieri Măcin, reprezentanţi ai ISU Galaţi, la faţa locului fiind mobilizate un echipaj de poliţie şi un elicopter SMURD.
„După aproximativ trei ore, trupul bărbatului a fost găsit în apele Dunării, scos la suprafaţă şi predat autorităţilor competente. Din păcate, nu prezenta semne vitale”, precizează ISU Delta.
Poliţiştii din Tulcea fac acum cercetări pentru a stabili ce a dus la această tragedie.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.