Un bărbat a intrat cu o armă airsoft și o grenadă de joc în sediul Poliției din Alba Iulia și i-a cerut unui agent să îl împuște

Un bărbat a intrat cu o armă airsoft și o grenadă de joc în sediul Poliției din Alba Iulia și i-a cerut unui agent să îl împuște

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat, sâmbătă seara, 24 octombrie, în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, având asupra sa o armă de tip airsoft, o grenadă folosită în jocurile de airsoft și un briceag. Acesta ar fi îndreptat obiectele către polițistul aflat în serviciu și i-ar fi cerut să îl împuște.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a produs în zona de control al accesului din sediul instituției. Bărbatul a fost imobilizat și încătușat de polițiștii aflați la fața locului, iar ulterior au intervenit și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În urma controlului corporal, oamenii legii au descoperit asupra acestuia și un briceag. Reprezentanții IPJ Alba au precizat că polițistul vizat nu a fost rănit în urma incidentului.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a demarat cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: