Un bărbat din Constanța, arestat pentru trafic de droguri de mare risc

260 de grame de cannabis și două cântare de precizie au fost descoperite ieri, de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, în locuința unui bărbat din municipiul Constanța.

Potrivit BCCO, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a cerut reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului. El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, precum și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astăzi, instanța de judecată a decis arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: